Miercuri, 10 aprilie, Sala Radio găzduiește un concert mai puțin obișnuit: sub bagheta lui Christopher Warren Green, Orchestra de Cameră Radio îl va avea drept solist pe Anthony Culverwell în Concertul pentru DJ și orchestră de Gabriel Prokofiev. Programul serii este completat de muzica lui Serghei Prokofiev - „Petrică și lupul”, cu Florin Piersic Jr. în postura de narator, și Simfonia I op. 25 în Re major „Clasica”.

În primul rând, aș vrea să știu de unde a apărut ideea unui concert pentru platane și orchestră?

Nu a fost, de fapt, ideea mea, am fost abordat de un muzician, Will Dutta, care încă era student la Trinity College of Music și trebuia să facă un proiect special. Îl știa pe DJ Yoda de la un festival și s-a gândit „Nu ar fi interesant, să faci un concert pentru platane?” Îmi știa lucrările și s-a gândit că aș fi compozitorul potrivit, deoarece eram interesat de multe genuri de muzică și, de asemenea, aveam experiență în remixuri de muzică clasică pentru casa mea de discuri, „Nonclassical”. Astfel, m-a întrebat pe mine, și, inițial, am refuzat, pentru că mă gândeam că platanele au o identitate așa puternică în cultura hip-hop și nu eram sigur că ar putea fi îmbinate în mod convingător cu o orchestră. Dar sunt și eu un fan al acestei arte, și știam că poate fi plină de virtuozitate și creativitate. Apoi, după câteva săptămâni în care m-am gândit, am realizat că dacă foloseam sunetele potrivite pe platane, s-ar putea îmbina foarte bine cu orchestra, însă era foarte important să folosesc sunete ale orchestrei, pentru ca platanele să fie legate în mod direct de orchestră, pentru a avea un instrument care chiar se angrenează cu orchestra.

Muzica pentru orchestră a fost gândită, deci, și pentru platane?

Da - când am început să compun, am început cu câteva schițe, cu fraze scurte, am folosit sunetele MIDI de orchestră și, luând aceste fraze, le inversam, pentru a vedea cum sună când sunt cântate invers, ceva ce platanele pot face, și mi-am imaginat ce pot face platanele cu aceste fraze. Iar apoi, multe dintre aceste fraze au devenit parte din interpretarea orchestrală. Unele sunete pe care orchestra le cântă sunt foarte scurte, de exemplu un acord la alamă; iar apoi, în partea a treia, membrii orchestrei vorbesc, iar dirijorul tușește, sunete care sunt folosite, apoi, pe platane, deoarece am avut, la un moment dat, o întâlnire cu DJ Yoda, primul interpret al lucrării, el mi-a spus că este foarte important să avem sunete ale vocii umane pe platane, deoarece se pot crea efecte foarte plăcute. Însă eu aveam o regulă conform căreia sunetele ar fi trebuit să vină din partea orchestrei, astfel încât am inclus în orchestră un moment în care membrii vorbesc între ei, unul dintre ei cască, altul expiră, apoi dirijorul tușește, iar aceste trei sunete sunt foarte potrivite pentru DJ, care le manipulează.

Ce credeți că ar trebui să știe publicul înainte de a auzi lucrarea în sala de concert? De asemenea, credeți că este o piesă potrivită doar pentru sala de concert? Poate fi cântată și altundeva?

Publicul nu are nevoie să știe nimic, dar dacă pot înțelege cum funcționează platanele, cred că s-ar bucura mai mult de interpretare, deoarece mulți oameni nu știu cum funcționează acest sistem, este un mister pentru ei, văd doar pe cineva care își mișcă mâinile foarte rapid și nu știu exact ce face acea persoană. O mână controlează viteza propriu-zisă a înregistrării, iar cealaltă controlează ritmul și volumul sunetului. Deci e nevoie să înțeleagă ce fac cele două mâini. Dacă e posibil, e bine ca publicul să vadă un scurt exemplu, să înțeleagă cum funcționează - într-un astfel de caz, sunt mai puțin confuzi în legătură cu ceea ce se întâmplă pe scenă. Dar, ca lucrare muzicală, o pot asculta și se pot bucura de ea chiar și fără a vedea concertul, deci nu, nu trebuie să fie explicată.

Cred că funcționează foarte bine într-o sală de concert, deoarece aici acustica este gândită, evident, pentru ca orchestra să sune foarte bine și, de asemenea, într-o sală de concert suntem obișnuiți să vedem concerte pentru vioară, pentru pian, pentru violoncel, iar ideea mea era să scriu un concert tradițional însă pentru acest instrument foarte diferit. Este, deci, foarte distractiv să aduci platanele, un instrument ce își are originea în cluburi de noapte și baruri, pe scena unei săli de concert. Îmi place acest gen de schimbare a scenariului și rupere de tradiție. Însă poate fi cântat și în alte locuri - a fost cântat într-un club uriaș, în Londra, a fost interpretat și la un festival în aer liber. Problema principală este că scoți orchestra din sala de concert și, uneori, sunetul orchestrei nu este la fel de bun.

Această lucrare va fi interpretată pe 10 aprilie la Sala Radio, alături de două lucrări din creația bunicului dumneavoastră, Serghei Prokofiev - este vorba despre „Petrică și Lupul” și Simfonia I. Cum vedeți, în calitate de compozitor, lucrările bunicului dumneavoastră? Le puteți vedea doar în calitate de compozitor?

Este interesant - este vorba despre bunicul meu și am crescut ascultându-i muzica. Tatăl meu mă ducea adesea la concerte cu muzica lui în Londra, unde am crescut, deci îi cunosc muzica foarte bine, am o relație specială cu ea, mă simt ca acasă când o ascult. Deci îmi plac mulți compozitori, dar muzica lui are un element și mai personal. De asemenea, o admir foarte mult, în calitate de compozitor, îmi place abordarea lui, faptul că era dedicat melodiei chiar până în mijlocul secolului XX, când mulți compozitori încă din anii '30-'40 se depărtau de melodie, încercau abordări noi. Însă el a continuat să scrie muzică melodică - și, cu toate acestea, muzica sa era mereu modernă și captivantă. Îmi place felul în care simte ritmul și orchestrația - sunt un mare fan al muzicii sale. Îmi este foarte apropiată.

Înțeleg că ați început scriind muzică pop, iar în studenție ați continuat cu muzică electroacustică - cum ați început să scrieți muzică clasică?

La început, primele mele experiențe componistice au fost cu muzica pop, iar asta deoarece părinții mei nu m-au obligat să fac muzică, știau că tata a crescut într-un fel în umbra tatălui său celebru - tatăl meu a fost pictor și sculptor, artist vizual, însă nu a vrut să ne simțim presați. Eu aveam un prieten care scria cântece pop și am început să fac asta cu el și m-am gândit că e plăcut - a fost un mod foarte bun pentru mine să descopăr compoziția, într-un fel care nu era legat de bunicul meu. Făcând acest lucru, mi-am descoperit dragostea pentru muzică într-un mod independent.

Cred că dacă începeam cu muzica clasică, aș fi putut fi intimidat de succesul bunicului meu. Odată ce am scris destule cântece, am încercat să scriu și muzică clasică și am găsit că îmi place tare mult. Prefer muzica clasică deoarece nu ești îngrădit de constrângerile comerciale ale muzicii pop - iar muzica pop tinde să rămână în zona anumitor genuri și stiluri ale domeniului. De asemenea, cred mai mult în abordarea muzicii clasice mai vechi, care era mai deschisă influențelor din cultura populară sau folclorică. Dacă ne uităm la compozitorii din trecut, aceștia foloseau adesea formele dansurilor populare în vremea lor, fie că erau vals, menuet, mazurcă, polcă, poloneză, sarabandă... toate aceste forme erau doar muzica populară a acelor vremuri. Însă acum, în ultimii aproximativ 80 de ani, compozitorii au simțit, cumva, că muzica clasică este o artă separată, ce nu trebuie să fie legată de cultura populară, ceea ce eu consider că este o greșeală. Mie chiar îmi place să mă inspir din cultura de care sunt înconjurat. Dacă muzicienii sunt conștienți de alte lucruri în afară de muzica clasică, este foarte bine pentru ceea ce pun în practică, deoarece le dă multe surse de inspirație și multe limbaje din care se pot inspira.