Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Radu Chișu, violonist, director al Cameratei Regale

Publicat: miercuri, 10 Aprilie 2024 , ora 12.48

Duminica aceasta pe scena Ateneului Român, Radu Chișu, fondator și director al Cameratei Regale, se va afla în postură solistică alături de ansamblu, împreună cu pianistul Andrei Licareț. Conducerea muzicală este asigurată de Tiberiu Soare. În program, Concertul pentru vioară și pian în re minor de Felix Mendelssohn-Bartholdy și două opusuri semnate de Wolfgang Amadeus Mozart: Divertismentul în Re major KV 136 și Simfonia nr. 40 în sol minor.


Opusuri semnate de copii-minune, genii ce au strălucit în istoria universală a muzicii - Mozart și Mendelssohn - alcătuiesc programul serii. Cum ați ales aceste lucrări?

Toată lumea iubește muzica lui Mozart și ne face o deosebită plăcere să interpretăm lucrări de-ale lui de fiecare dată când avem ocazia. Este o muzică ce trezește în oameni niște sentimente foarte pure, și atât de benefice pentru societatea din ziua de astăzi.

Mendelssohn, care poate fi considerat un copil-minune, a scris acest concert pentru vioară și pian la frageda vârstă de 14 ani, dacă vă vine să credeți. Este un concert absolut extraordinar! Ne dă acel sentiment care ne umple sufletul că suntem tineri, că totul va fi bine, avem toată viața înainte, suntem gata să pornim la drum. E o lucrare foarte frumoasă și îmi face o foarte mare plăcere să o interpretez de fiecare dată.


Cum vă simțiți în postura de solist alături de un ansamblu pe care l-ați fondat în urmă cu aproape 15 ani și al cărui director sunteți?

Trebuie să vă mărturisesc că cel mai dificil este să cânți în fața oamenilor pe care-i cunoști foarte bine. Bineînțeles că pretențiile sunt destul de mari, mai ales că eu sunt un instrumentist destul de perfecționist și cer de la cei din orchestră tot ce se poate scoate dintr-o repetiție. Și-atunci, probabil că și ei se așteaptă la același lucru de la mine. Mulți artiști o spun, cel mai greu e să cânți acasă.


Cum ați descrie colaborările cu pianistul Andrei Licareț și cu dirijorul Tiberiu Soare?

Cu Andrei mă cunosc de foarte mult timp; suntem prieteni foarte buni. Nu este prima oară când colaborăm. Am mai cântat împreună chiar și acest concert în alte orașe. Avem o colaborare foarte frumoasă. Trăim sentimente foarte frumoase la repetiții împreună, iar muzica asta bineînțeles că ne duce și mai mult în direcția asta. Muzică de cameră facem împreună, avem chiar și proiecte în derulare. Într-unul dintre ele abordăm integrala lucrărilor de muzică de cameră cu pian ale lui Johannes Brahms - următorul recital va fi în iunie.

Pe Tiberiu Soare îl apreciez foarte mult și ne dorim de foarte mult timp să-l invităm în Stagiunea Regală. Deși orchestra Camerata Regală a colaborat de mai multe ori până acum cu maestrul Tiberiu Soare, asta este prima oară când avem ocazia să-l invităm în cadrul Stagiunii Regale de la Ateneul Român, cea pe care o organizăm chiar noi.


Ce urmează în agenda Cameratei Regale?

Următorul concert va fi pe data de 10 iunie. Am început anul acesta în februarie un proiect care se intitulează "Camerata Regală se prezintă" - o serie de concerte în care vrem să prezentăm instrumentiștii Cameratei, pentru că, într-adevăr, în cadrul orchestrei sunt instrumentiști de valoare foarte mare și vrem să ne mândrim cu ei.

Există o promoție în derulare pentru concertul din 14 aprilie - 1+1 gratis. Biletele se găsesc pe bilete.ro și pe eventim.

Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu