Doamnă Valentina Sandu-Dediu, cu ocazia celor trei decenii de existență a Colegiului Noua Europă, sunteți invitată împreună cu Andrei Pleșu în cadrul Conferințelor Operei Naționale din București. V-aș ruga să facem o incursiune în timp și să ne spuneți cum a luat naștere Colegiul Noua Europă și care a fost parcursul instituției?

Totul a început atunci când domnul Andrei Pleșu a fost invitat la Wissenschaftskolleg zu Berlin, un institut de studii avansate, la începutul anului 1990, și a văzut cum funcționează o asemenea instituție și enormul beneficiu pe care-l poate avea asupra cercetării. Atunci, împărtășindu-și visul de a avea un asemenea institut și la București, a găsit prieteni, adepți, intelectuali de marcă precum rectorul de atunci al Wissenschaftskolleg zu Berlin, Wolf Lepenies, dar și directori de fundații, persoane implicate în administrația publică din Germania și Elveția, care l-au ajutat să fondeze Colegiul Noua Europă la București, în 1994. Totul a început restrâns și spontan, cu câțiva bursieri, dar, în timp, s-a mărit, s-a diversificat - mie îmi place să spun că seamănă cu un ansamblu cameral care a devenit simfonic -, s-a internaționalizat, a primit programe internaționale, a primit o nouă casă (în restaurarea căreia s-a implicat mâna dreaptă a domnului Pleșu, arhitecta Marina Hasnaș).

Istoria noastră e lungă și foarte bogată, dar trebuie spus doar că în prezent avem în jur de 35 de bursieri din aproape toate regiunile globului, că avem programe foarte diverse și că e din ce în ce mai greu să păstrăm spiritul inițial și ideea inițială a lui Andrei Pleșu; anume, aceea de a avea o cercetare liberă, independentă, fără constrângeri tematice și de altă natură.

Ceea ce a construit Colegiul Noua Europă, cel puțin în România, este o cultură a dialogului civilizat, o cultură a schimbului de idei, o platformă neutră. Suntem un institut independent tocmai pentru că trăim din fonduri private, ceea ce sigur că este foarte dificil, dar aceasta e altă poveste... Cred că insituția a creat o elită, în cel mai bun sens al cuvântului „elită"; s-ar putea să auziți acest cuvânt la conferință...

Faptul că am rezistat atât într-o lume volatilă și complicată se datorează în mare măsură și colegei mele, Lelia Ciobotariu - director executiv, care are o creativitate și o inventivitate rar întâlnite. Și, împreună cu ea, suntem ca două surori care încă mai navigăm corabia.

Evenimentul este intitulat „În rând cu lumea", iar dialogul va fi orientat spre cercetare și sincronizarea intelectuală cu Occidentul. Cum vă propuneți să răspundeți la întrebarea „Ce înseamnă să fii în rând cu lumea?" atunci când vorbim despre cercetarea academică?

O să aflați mai multe din conferința însăși. Noi ne-am gândit că acest titlu „În rând cu lumea" poate fi interpretat în multe feluri; poate să însemne, într-adevăr, o sincronizare, dar eu, personal, sunt adepta sincronismului de tip lovinescian. Desigur, nu este vorba doar despre asta, pentru că nu te sincronizezi doar de dragul de a fi la modă. „În rând cu lumea" poate să însemne și distanța luată de anumite mode cu care poate că nu ești de acord și poate că e și bine să nu fii de acord.

Deci, sunt convinsă că vom explora toți trei vorbitorii această ambiguitate a titlului.