"Muzica lui Andricu? Ea e detașată întotdeauna de autorul ei - clasic prin excelență. De o parte cărțile, jazzul (al cărui prim admirator în România și printre primii la Paris a fost), țigările, musafirii, Stravinski, Debussy și ceilalți, pe de altă parte muzica sa în care a rămas mereu același, evoluând continuu și imperceptibil timp de decenii. Simfoniile, simfonietele, suitele sale sunt impregnate profund de cultură muzicală. O cultură neostentativă, neapăsătoare, în stare firească și nu livrescă." - sunt cuvintele compozitorului Anatol Vieru despre Mihail Andricu, unul dintre cei mai prolifici autori români din prima jumătate a secolului XX, de la a cărui dispariţie fizică se împlinesc, în data de 4 februarie, cinci decenii.

Din 29 ianuarie îl evocăm pe Mihail Andricu, deschizând o serie de 5 rubrici speciale, pe care vi le propunem în fiecare zi, în cadrul emisiunii "Polifonii". 5 rubrici speciale dedicate creației compozitorului Mihail Andricu, între cei care au dat relief și personalitate culturii muzicale românești în sensul ancorării ei în tradiționalul autohton. Meritele sale sunt apreciate în contextul demersului inițiat de George Enescu, la a cărui concretizare au mai contribuit Paul Constantinescu, Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Marțian Negrea; a căror viziune estetică depășește folclorismul prin abordarea formelor mari și prin demersul sincronizării cu curentele europene cu care au fost contemporani și pe care s-au străduit să le asimileze.

Mentor al unor nume ca Ştefan Niculescu, Aurel Stroe şi Doru Popovici, Mihail Andricu se numără printre cei mai importanți creatori de muzică simfonică și de cameră din România. Opusurile ce îi poartă semnătura se detaşează prin claritate, rigurozitate a formei muzicale, echilibru și constanță. Definitorii îi mai sunt evocarea pastoralului şi ritmica diversă, ce îşi găseşte inspiraţie în creaţia tradiţională.

Personalitatea sa neconvențională, faptul că era la curent cu noutăți muzicale neagreate de partid, că frecventa constant ambasadele occidentale şi că îşi exprima destul de liber şi nu mereu favorabil opiniile la adresa acţiunilor politice l-au transformat automat într-o ţintă a Securităţii, Episodul excluderii pe motive politice destul de vagi şi laconice, în 1959, a lui Mihail Andricu din Academia Română, din Uniunea Compozitorilor şi din rândul profesorilor Conservatorului bucureştean reprezintă un episod dureros, amar, unul dintre multele nedrepte şi dramatice petrecute în timpul regimului comunist. Practic, din punct de vedere artistic, numele lui Mihail Andricu a dispărut total, o perioadă, de pe afişele vremii.

La Radio România Muzical, timp de cinci zile, vă oferim şansa de a-l cunoaşte sau de a-l reevalua pe Mihail Andricu, ascultând multe dintre lucrările lui reprezentative, cele mai multe păstrate doar în Fonoteca Radio România; sub semnul semicentenarului trecerei sale în eternitate.