Recomandări Înapoi

Organista Alina Rotaru în Festivalul Banchetto Musicale – ‘Concerte de 5 stele’, miercuri, 28 martie

Publicat: luni, 26 Martie 2018 , ora 16.37


"Într-o vreme în care Europa era devastată de epidemiile de ciumă, muzica sacră germană a secolului al 17-lea a ajuns la un nivel de expresivitate inimaginabil până atunci, și rar atins de atunci încoace. Este rezultatul unei melancolii post-elisabetane și al unei noi abordări intelectuale determinate de reforma religioasă" găsim notat în caietul program al Festivalului Banchetto Musicale, despre acest concert din 20 aprilie 2017 de la Palatul Marilor Duci ai Lituaniei din Vilnius, concert care reunește creații ale unor autori din câteva regiuni istorice din nodrul Germaniei, Prusia, Lituania minoritară și Livonia.

Lamento-ul lui Matthias Weckmann, Wie liegt die Stadt so wüste, a fost compus în 1663, anul în care Hamburg, orașul multiubit al compozitorului, a fost decimat de boală. Dincolo de Matthias Weckmann, concertul aduce în față și alți compozitori thuringieni de secol al 17-lea, care au trait și au compus pe tărâmul Prusiei și al Germaniei de Nord, între care compozitorul luteran Heinrich Albert, din Königsberg și Johann Valentin Meder, un nume cunoscut în întreaga regiune baltică de la Gdansk, Königsberg, Riga la Tallinn. Proclamând cuvintele Lamentației lui Ieremia din Vechiul Testament, muzica acestor compozitori de secol al 17-lea ne conduce către angoasa acelor timpuri, într-o manieră cât se poate de sensibilă și expresivă, în interpretarea unui cvartet solistic (soprano Manja Stephan, contratenorul Mikus Abaroniņč, tenorul Charles Daniels  și basul Nerijus Masevièius) acompaniat de Ansamblul "Brevis Consort", sub conducerea  organistei române Alina Rotaru. 

Stabilită în prezent în Vilnius, Lituania, Alina Rotaru a studiat pianul și dirijatul coral la Conservatorul de Muzică din București, orasul său natal, perfecționându-și studiile muzicale în clavedin la Duisburg cu Siegbert Rampe si Kostujak Wolfgang și cu Lohff Carsten si Bratschke Detlef în Bremen. Deasemenea a studiat tehnica interpretării muzicii vechi și cu renumitul clavecinist Bob van Asperen, în Amsterdam. Împreună cu violistul Darius Stabinskas, alături de care o regăsim și în acest program, ca membrii ai ansamblului "Brevis Consort", Alina Rotaru a fondat ansamblul MORGAINE, care promovează muzica lituaniană a renașterii târzii și a barocului timpuriu.

Banchetto Musicale 2015

Lamentațiile lui Ieremia la Palatul Marilor Duci ai Lituaniei din Vilnius, 20 aprilie 2017: un concert dedicat aniversării a 500 de ani de la Reformă: de ascultat miercuri, 28 martie 2018, în cadrul emisiunii 'Concerte de 5 stele', de la ora ora 15 și 30 de minute!

Ana Voinescu