Arhivă : Cronici Înapoi

Gala Premiilor de Jazz 2010

Publicat: miercuri, 14 Aprilie 2010 , ora 9.48

Luni, 12 aprilie 2010, la Centrul de Cultură "Tinerimea română" din București a avut loc decernarea Premiilor de jazz pentru anul 2009. Au fost prezenți atât jazzmeni deja consacrați precum Zoltan Boros, Nicolas Simion sau Marius Popp, cât și reprezentanți ai tinerei generații.

Dealtfel, tânăra generație s-a bucurat de un tratament special anul acesta. Fiecare dintre cele trei categorii care avea în vizor tânăra generație (Debutul anului, Revelația anului și Confirmarea anului) a avut câte trei câștigători, toți cu momentele lor în fața publicului. Debutanții anului au fost deci tânărul pianist Alexandru Pădureanu, foarte talentat dar încă foarte crud, Trio Sorin Zlat și micuța Sonia Petra din Arad, care la numai 13 ani a dat dovadă de o prezență scenică remarcabilă. La categoria Revelația anului am întâlnit o altă tânără solistă, care însă deja și-a făcut un nume pe scena jazzistică din România - este vorba despre Elena Moroșanu. Ceilalți câștigători ai premiului Revelația anului au fost chitaristul Alexandru Man (căruia i s-a alăturat pe scenă Sorin Romanecu) și Duo-ul format din Alex Anastasiu și Lucian Maxim. Premiul Confirmarea anului a fost câștigat de Joana Hartescu din Brașov, de formația Funk Factory din Iași, intitulată cândva Academic Jazz Sextet sau Soundcheck și de Laurențiu Moise, care a încheiat evenimentul cu micul recital suținut împreună cu cvartetul său.

În afară de premiile pentru interpreți au fost acordate și premii pentru publicistică, pentru managerul anului și pentru casa de discuri a anului, care au revenit lui Roland Szekely pentru traducerea volumului "Istoria jazzului" de L. Mason, Laurei Coroianu și lui Bogdan Enache pentru organizarea concertelor susținute de Diana Krall și Santana, respectiv a festivalului "Bucharest Masters of Jazz" și Casei "Soft Records", desemnată "Casa de producție a anului".

Cele mai importante premii ale serii considerăm însă că au fost "CD-ul anului" - acordat lui Marius Popp pentru albumul "Semințe prăjite", "Muzicianul anului" - premiu acordat lui Florin Răducanu, "Cel mai valoros român din diaspora" - câștigător Nicolas Simion și Premiul de excelență, câștigat de Zoltan Boros, care, cu această ocazie, ne-a spus:

"Eu consider că nu este o câștigare. Consider că nici nu am meritat acest premiu pentru că eu, într-un fel, poate am trădat jazz-ul pentru o vreme. N-am trădat în sufletul meu, dar am trădat în practică, având în vedere că după 1990 am avut alte îndeletniciri, am fost Redactor-Șef la Televiziunea Română. Foarte greu m-aș fi descurcat să fiu și pe scenă și să fiu și administrator, manager. Așa că faptul că lumea muzicală și-a amintit din nou de mine a fost o surpriză extraordinar de plăcută și astăzi m-am simțit foarte bine înconjurat de atâția muzicieni tineri formidabili."

Andra Ivănescu