... prin cele două reprezentaţii - din 26 şi 27 iunie 2010- cu Turandot. Să poţi oferi publicului în bune condiţii capodopera finală a lui Giacomo Puccini este o performanţă cu care puţine teatre din lume se pot mândri. Problemele încep chiar cu găsirea protagoniştilor - o soprană şi un tenor cu voci dramatice, flexibile şi rezistente, pe cât de preţioase pe-atât de rare.

Silvia Sorina Munteanu (foto) s-a înscris perfect în aceşti parametri fiind - la premieră - o Turandot foarte convingătoare; forţă, strălucire în acut, dar şi uimitoare pianissime, precizie de laser, o evoluţie inteligent dozată, controlată cu prudenţă. Bune impresii a lăsat şi soprana de origine bulgară Mariana Zvetkova - interpreta rolului titular în a doua distribuţie - deşi i se pot reproşa anumite stridenţe, un vibrato cam larg şi pronunţia cu accent slav.

Cât despre rolul Calaf, acesta a fost redat în prima seară de tenorul turc Efe Kislali cu voce solidă, monolitică, baritonal timbrată, dar ineficient proiectată în sală, interpretul celei de-a doua seri - tenorul clujean Kiss B. Attila (foto) - surclasându-l ca prezenţă sonoră, ca dezinvoltură şi implicare expresivă. Întocmai cum s-a întâmplat şi cu basul Horia Sandu, mai impresionant în Timur decât colegul său Marius Boloş cel ce a asigurat rolul la premieră.

Interpretele rolului Liu - Crina Zancu în prima distribuţie, Irina Iordăchescu în a doua - au fost diferite în multe privinţe dar deopotrivă admirabile. Bine ales, trio-ul miniştrilor Ping - Pang - Pong: Florin Simionca, Cristian Mogoşan şi Valentin Racoveanu, în ambele seri. Adecvaţi de asemenea personajelor, Ion Dimieru - mandarinul şi Florin Diaconescu - împăratul Altoum; încă o memorabilă creaţie "de caracter" a acestui veteran împătimit de scenă.

Dar satisfacţia maximă, de o intensitate foarte rar posibilă pe viu, au oferit-o paginile de ansamblu. Numeroase, ample, spectaculoase, ele au fost redate de corul maestrului Stelian Olariu la nivelul de excelenţă binecunoscut, onorat - surpriză! - şi de către orchestră; aproape impecabilă, mai ales la premieră, în pofida masivităţii şi complexităţii scriiturii care abundă în alămuri şi instrumente de percuţie. În acest context vedeta celor două seri poate fi considerată... bagheta dirijorului Tiberiu Soare care a coordonat totul cu profesionism şi talent de înaltă clasă.

Pentru montare, regizorul Ştefan Neagrău şi scenografa Viorica Petrovici au ales o formulă minimalistă hibridă, aceea a concertului-spectacol; excepţional realizat, distingându-se prin simplitate, claritate, sugestivitate şi contribuind major la succesul acestei producţii care chiar face cinste primei noastre scene lirice.