Arhivă : Cronici Înapoi

Seară de concert la Filarmonica de Stat 'Transilvania'

Publicat: marți, 26 Iunie 2012 , ora 9.24
Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca a găzduit vineri, 22 iunie 2012, penultimul concert susținut în această stagiune de membrii Orchestrei și ai Corului Filarmonicii din orașul transilvănean.

Dacă numele înscrise pe afișul de concert - cel al pianistului german Andreas Boyde și cel al dirijorului Nicolae Moldoveanu - nu ar fi reprezentat motive suficiente pentru a asista la concertul amintit, cu siguranță că programul acestuia ar fi fost un argument convingător, fiind alcătuit din opusuri interpretate rareori pe scena de concert din țara noastră. Uvertura baletului Făpturile lui Prometeu de Ludwig van Beethoven a deschis seara muzicală într-o notă nu atât impetuoasă, specific beethoveniană, cât mai ales presărată cu accente contrastante în dialogul bogat în ostinato-uri dintre partida coardelor și cea a instrumentelor de suflat din lemn. În următoarele trei lucrări ale programului, muzicienilor clujeni li s-a alăturat pianistul Andreas Boyde, într-un adevărat tur de forță solistic. Prometeu: poemul focului de Aleksandr Skriabin a creat, prin intermediul acordului mistic - emblemă a concepției compozitorului, relația dintre om și univers. Piesa de concert în fa minor pentru pian și orchestră de Carl Maria von Weber a dezvăluit latura de virtuoz a solistului german. Fantezia op.80 pentru pian, cor și orchestră de Beethoven a încheiat seara într-o atmosferă a speranței și încrederii, înrudită cu cea a Odei bucuriei din finalul Simfoniei a IX-a a compozitorului.

O veste bună, pe care am aflat-o în pauza concertului, a fost aceea că Filarmonicii clujene i s-a promis un sediu propriu, care va fi construit sub supravegherea arhitectului Viorel Hurduc, câștigătorul concursului pentru proiectarea noului sediu al Filarmonicii. Până atunci, publicul clujean așteaptă concertul ce va închide pe 29 iunie stagiunea 2011-2012.

Alexandra Cebuc