În urmă cu şase decenii, în 9 ianuarie 1954, actuala clădire a Operei din Bucureşti era inaugurată oficial printr-o fastuoasă montare cu Dama de pică de Ceaikovski, beneficiind de o distribuţie excepţională, despre care încă se mai vorbeşte şi astăzi. Ei bine, dorind să marcheze acest moment aniversar (al clădirii), chiar în 9 ianuarie… 2014, Opera Naţională a invitat publicul… în foyer (notat ca fiind galben, deşi de vreo 10 ani este… verde), pentru a asista la un concert din opere, dar cu acompaniament de pian (asigurat cu competenţă de Ioana Maxim, Mădălina Florescu, Liana Mareş, Mihaela Vâlcea), deşi ar fi fost de aşteptat să se desfăşoare pe scenă, implicându-se şi corul şi orchestra şi ansamblul de balet. Dar s-a preferat "formula" de foyer, surprinzătoare şi prin faptul că majoritatea soliştilor erau invitaţi, pe lângă doar câţiva angajaţi ai teatrului, singurul bariton fiind din Rusia, o mezzosoprană susţinând doar o intervenţie secundară, dorindu-se parcă să se "constate" faptul că ONB nu are nici asemenea voci, dar nici başi, chiar dacă realitatea este cu totul alta. De altfel şi sopranelor de cotă ale teatrului li s-au preferat invitate care, absolvind Universitatea Naţională de Muzică în urmă cu mulţi ani, nu cântă decât arareori în diverse concerte, dar iată că actuala conducere a ONB consideră că sunt chiar valoroase.

Programul s-a deschis cu fragmente din Dama de pică, ceea ce era, desigur, firesc, numai că în locul unor tenori dramatici s-a optat pentru glasuri lirice, aşa încât Liviu Indricău a abordat cu mult curaj aria finală a lui Herman, iar Lucian Corchiş s-a străduit să rezolve secvenţa duetului cu Liza, vocea sa fiind însă acoperită aproape total de cea a sopranei Alina Bottez, care cu aceeaşi intensitate în forţă, uşor agresivă, a cântat şi aria din primul act, pentru ca apoi soprana Iulia Isaev să interpreteze, cu fineţe şi expresivitate, aria din actul III, contrastul devenind elocvent. Au urmat pagini din opere italiene şi din nou ruse, într-o structură destul de amalgamată din toate punctele de vedere, soprana Irina Baianţ (de la Operetă) alegând aria Musettei din Boema de Puccini, o altă soprană invitată - Cristina-Marta Sandu -, preferând aria din Rusalka de Dargomîjski, ambele pline de bune intenţii, Liviu Indricău revenind în faţa spectatorilor (nu pot spune… pe scenă) pentru aria din Gianni Schicchi de Puccini, creaţie din care am ascultat, de asemenea, aria Laurettei, în versiunea elevei Debora Marguglio, soprană italiană foarte "crudă", în debut absolut la Operă (fie şi în foyer…). Sosind de la Cluj, tenorul Ştefan Pop a fost aplaudat în celebra arie finală din Rigoletto de Verdi, melomanii regăsind ceva din frumuseţea vocală care, în urmă cu câţiva ani, prevestea o carieră performantă, afectată însă, după doar doi ani, de serioase probleme tehnice, etalând încă dezinvoltura şi aplombul celui care, totuşi, a evoluat, scurtă vreme, pe scene importante; iar în cvartetul din aceeaşi operă a cântat alături de soprana Veronica Anuşca, mezzosoprana Sorana Negrea şi baritonul rus Konstantin Brzhinsky, acesta prezentând apoi şi aria lui Oneghin din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, timbrul său robust, tipic rusesc, fiind pus în valoare permanent în forte, fără elementele de expresie şi frazarea cerute de partitură, surprinzând şi prin respiraţii ciudate şi prin "adaptarea" ultimului sunet; din aceeaşi operă, foarte tânărul tenor George-Ionuţ Vârban, student în anul I, a susţinut aria lui Lenski, glasul liric plin şi datele sale naturale deosebite stârnind imediat atenţia şi chiar admiraţia, având un potenţial ce-l recomandă ca o promisiune de viitor. Dar Ştefan Pop a cântat (şi) aria din Traviata de Verdi, apelând şi la falset şi la "alunecări" pe sunete incomode, păstrându-şi încă acutul, fie şi cu uşoare semne (semnale) de alarmă şi manierisme. Din opera verdiană am ascultat şi aria Violetei din ultimul act, în care soprana Irina Iordăchescu a demonstrat că ştie să reliefeze accente şi sublinieri prin care să redea atmosfera şi dramatismul momentului, pentru ca un grup de talentaţi instrumentişti din orchestra ONB să ofere, în aranjamentul realizat de Mladen Spasinovici, Preludiul la acel act (în formaţie de cvintet de coarde - Cristian Balaş - vioara I, Alexandra Rogalski - vioara II, Sorin Spasinovici - violă, Mladen Spasinovici - violoncel, Iustin Carp - contrabas), iar în încheierea concertului, un potpuriu din baletul Coppelia de Delibes, ansamblul colaborând de această dată cu harpista Roxana Moişanu, în fragmente care, măcar aşa, au amintit că în repertoriul ONB există şi spectacole coregrafice…

Întreaga seară a fost "guvernată" de comentariul lui Mihai Cosma, prelungind programul mai bine de trei ore, după preambulul referitor la clădirea care împlinea, în acea zi, 60 de ani de la inaugurarea oficială (pentru că, de fapt, primul spectacol susţinut pe noua scenă a fost, în vara anului 1953, Rusalka, în cadrul Festivalului Mondial al Tineretului), a prezentat fiecare moment şi fiecare solist, traducând şi textul ariilor în limba rusă, vorbind şi despre Puşkin şi despre stalinism şi despre Teatrul Naţional care găzduise Opera cândva, bombardat, apoi demolat de comunişti ("pentru a înlătura un simbol al eleganţei aristocratice de până atunci"…) şi despre teatrul lui Leon Popescu sau despre Teatrul "Regina Maria", anunţând totodată că pentru luna februarie se pregăteşte o nouă montare cu Rigoletto, pentru care la "casting" s-au prezentat 140 de candidaţi din toate colţurile lumii (atunci de ce au fost aleşi… Vasile Chişiu şi Robert Nagy?!), că se vor face reparaţii capitale în clădire, cu regretul că, fiind "de patrimoniu", nu se poate reface faţada conform planurilor iniţiale (dar în interior se sparg pereţi, se modifică multe… - doar exteriorul este "de patrimoniu"?...), că pe lângă solişti, regizori, dirijori, teatrul are şi o orchestră (despre cor sau balet nimic…), apoi că Angela Gheorghiu a cântat la redeschiderea Teatrului "Marinskii" din St. Petersburg, alegând aceeaşi arie pe care acum a abordat-o prietena ei, Iulia Isaev (numai că acolo concertul-spectacol a avut o strălucire incredibilă, iar la noi Opera a fost aniversată în foyer…) etc. etc. Doar prima parte a programul a durat astfel 90 de minute, aşa încât mulţi spectatori au plecat la pauză, alţii retrăgându-se, rând pe rând, în timpul dizertaţiei sau chiar în timp ce se cânta, pentru că era deja prea mult, pentru că la acea oră troleibuzele începeau să se retragă, pentru că scaunele pliante de lemn pe care stăteau deveneau insuportabile… După ora 22,00, rămăseseră cam jumătate dintre spectatori, aplaudând însă cu plăcere ariile preferate şi soliştii de calitate. Se pare că unii au dorit să îi felicite apoi pe interpreţi, dar nu toţi au fost lăsaţi de bodyguazii vigilenţi - păcat…

La sfârşitul comentariului amplu, Mihai Cosma a citit mesajul semnat de prim-ministrul Victor Ponta, prin care felicita Opera pentru cei 60 de ani ai clădirii, sperând ca teatrul să ofere în continuare spectacole minunate. Numai că, spre exemplu, din 23 decembrie 2013 şi până în 17 ianuarie 2014 nu s-a programat, pe scenă, absolut nimic, singura manifestare propusă publicului fiind acel trist concert de foyer (cu pian), cu aproape 150 de locuri, cu solişti amalgamaţi, prea puţini dintre angajaţii ONB, alţii "uitaţi" pe nedrept, din motive subiective greu de înţeles, preferându-se promovarea unor "tinere speranţe" care au ajuns de multă vreme la maturitate, fără să urce vreodată pe scena de operă - probabil există o explicaţie, nu-i aşa?...