Dorinţa constantă a managerului Beatrice Rancea de a oferi publicului ieşean, pe scena Operei, spectacole inedite cu oaspeţi de cotă internaţională, s-a concretizat şi în aceste zile printr-un proiect cu totul nou - anunţat ca fiind premieră mondială -, care sub genericul "Operfado" a alăturat melodii pline de poezie specific lusitane şi arii din opere, beneficiind de interpretarea unor artişti din Portugalia în compania sopranei Elena Moşuc, revenind astfel în oraşul natal pentru a încânta melomanii într-un repertoriu (parţial) diferit de cel pe care îl abordează în teatrele lumii.

Structurat în două părţi distincte, programul a adus, pentru început, nostalgia şi farmecul cântecelor de dragoste, uneori triste, alteori sentimentale sau încărcate de pasiune, tălmăcite de Goncalo Salgueiro, a cărui voce tenorală plăcută s-a desfăşurat în volute, fiorituri şi inflexiuni de factură aparte şi de mare efect, cucerind admiraţia celor care poate descopereau în acea seară o lume specială pe care, cu ani în urmă, ne-a revelat-o, în concerte de neuitat, celebra Amalia Rodrigues, evocată şi acum de solist. De altfel, a şi interpretat câteva piese dintre cele create pentru ea, precum şi altele proprii sau cu tentă pregnant folclorică, redarea textului lor - în original şi în limba română - în programul de sală (realizat de Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi), fiind o idee deosebit de inspirată şi binevenită. Am ascultat astfel Naufragiu, Iubiri uitate reînvie, Miez de noapte şi-o chitară, Să-ţi spun "adio" m-a răpus, Calunga, Ca ploaia în luna lui Gustar, Singurătate, Cântă inimă, Coimbra, Lacrimi, Ah, viaţă, şi multe altele, charismaticul protagonist implicând şi publicul în demersul său, spectatorii care umpleau sala până la refuz reacţionând cu reală plăcere la "provocarea" de a susţine refrenul simplu al melodiei Miros plăcut, de Lisabona. Dar Goncalo Salgueiro a captat simpatia generală şi prin cele câteva cuvinte româneşti şi prin interpretarea îndrăgitului cântec Ciobănaş cu trei sute de oi, evident în… original, entuziasmul general răsplătindu-l din plin pe cel recomandat de către Elena Moşuc drept cel mai important cântăreţ de fado al momentului; la rândul său, solistul a subliniat privilegiul de a aborda parte dintre partituri alături de artista noastră, "una dintre cele mai renumite din lume" - o experienţă "în premieră" pentru soprana care a încercat să se apropie de stilul fado, păstrând însă frazarea, emisia şi acutul "de operă", cei doi (apelând la microfon, deşi nu cred că era necesar) relaţionându-se dezinvolt şi cu excelenţii instrumentişti… autentici - Guilherme Banza (chitară portugheză), Rogerio Ferreira (chitară clasică), Frederico Gato (chitară bas) -, îndelung aplaudaţi, la rândul lor, într-o atmosferă a cărei reverberaţie a cuprins, mai bine de o oră, scena şi sala deopotrivă.

După pauză, "registrul" s-a schimbat total, orchestra şi corul Operei, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, evoluând în pagini din opere, Elena Moşuc reluând arii cântate şi în concerte bucureştene, vădind actuala sa înclinaţie către roluri scrise pentru soprană spinto, dar şi pasiunea (aş spune specializarea) pentru bel-canto, alegând "eroine tragice" din creaţia italiană. Am reascultat-o în aria şi cabaletta din Norma de Bellini, apoi în Tosca de Puccini, în dramatica arie din ultimul act al operei verdiene Trubadurul, "prelungită" cu Miserere în care a colaborat şi cu corul bărbătesc (destul de neomogen) şi cu excelentul tenor Florin Guzgă, apoi în ampla arie şi "scena nebuniei" din Lucia din Lammermoor de Donizetti. Deşi extrem de diferite, au avut ca numitor comun apelul la coloratura bogată, acutul performant, risipa de pianissime, portamento-uri şi ample coroane pe acute uneori filate, introducând "licenţe" şi în aria Leonorei, chiar dacă la Verdi nu se acceptă asemenea libertăţi, surprinzând în Lucia cu o modificare a scriiturii în… prelungirea unei acute, rezolvând cu acurateţe dialogul cu flautul, dorinţa de a evita decalajele determinând-o să se întoarcă spre instrumentist pentru a se coordona "din priviri".

Orchestra, care a sunat dens şi frumos, a propus şi Intermezzi din Manon Lescaut de Puccini sau din Cavalleria rusticana de Mascagni, alternând cu secvenţele solistice şi corale, pentru ca în final să "atace" un cu totul alt "teritoriu" prin suita din vestitul musical Fantoma de la Operă de Lloyd Webber şi prin duetul în care glasurile sopranei Elena Moşuc şi tenorului Goncalo Salgueiro s-au completat ideal, stârnind din nou ovaţii şi salve de aplauze. Şi astfel, în acea seară, artista a făcut o adevărată demonstraţie de virtuozitate şi de rezistenţă, debutând în fado sau în musical (poate vor deveni constante în repertoriul său), rămânând totuşi prioritară opera, în care, de asemenea, îşi caută noi modalităţi de exprimare, cu subliniate accente dramatice, emisia foarte "acoperită" determinând o culoare vocală mai apropiată rolurilor ce înlocuiesc, tot mai mult, personajele care au lansat-o în cariera internaţională, cu scriitură lirică de coloratură, precum Regina Nopţii sau Gilda. Şi cea mai bună dovadă este apariţia sa în Mimi, Luisa Miller, Norma, Margareta sau Lucrezia Borgia, continuând să fie deopotrivă Violeta Valery, Linda sau Lucia.

Aproape patru ore, într-un proiect-eveniment, la Opera din Iaşi, publicul ascultat şi fado şi musical şi operă, într-o succesiune inedită şi atractivă, cu invitaţi speciali din Portugalia, cu ansamblul teatrului dirijat de un tânăr unanim apreciat, dar, în prim plan, cu Elena Moşuc, soprană care, şi de această dată, a oferit, târziu în noapte, autografe pe CD-ul său, celor care o admiră şi o aplaudă cu fervoare.