Arhivă : Evenimente Înapoi
Lumea artistică deplânge dispariția prematură a Mihaelei Ursuleasa
Lumea artistică deplânge dispariția prematură a Mihaelei Ursuleasa.
Cristian Mandeal:
Am pierdut unul dintre cei mai mari artiști, în orice caz, cea mai mare artistă a generației ei. Așa categoric noi nu mai avem în momentul de față nici un artist de o asemenea notabilitate și o asemenea mărime.Mihaela este pentru mine ca un fel de fiică, o cunosc de pe vremea când ea avea nouă ani, am fost primul dirijor cu care ea a cântat în public concertul nr. 3 de Beethoven cu Filarmonica din Brașov, apoi a mai cântat de repetate ori, pe măsură ce ea înainta în vârstă și se maturiza. Ultima dată am cântat la Varșovia, în decembrie 2010, cu Filarmonica din Varșovia, a cântat Concertul în mi bemol major de Mozart în două concerte într-un mod absolut de neuitat.
Așa încât pentru mine pierderea Mihaelei înseamnă o
pierdere uriașă pe toate coordonatele, toate dimensiunile, atât
artistic, cât și uman, întrucât îmi era tare dragă cunoscând-o de atât
amar de ani și urmărind-o în evoluția și în viața ei în permanență. Ea
era și o persoană extrem de sociabilă, de apropiată, de prietenoasă, de
directă, ușor de abordat și având o comunicare minunată cu toți oamenii
din jurul ei. Emana viață, emana veselie, bucurie de a trăi, încât
această dispariție a ei este de fapt contra firii, o percep ca pe o
anormalitate.
Dan Grigore:
O cunosc pe Mihaela Ursuleasa de când avea opt sau nouă ani, când mi-a fost arătată la Brașov și am știut de atunci că este unul din cele mai mari talente pe care le are școala muzicală și interpretativă românească. Mai apoi am fost foarte critic vizavi de modul în care era exploatat acest talent și felul în care școala românească era lacunară în ce privește educația ei. Bineînțeles că aceste critici ale mele au fost foarte prost primite, așa cum este în general orice punct de vedere critic în România și nemaiavând ce face m-am retras puțin din apropierea acestei evoluții a Mihaelei.Dar cu ocazia vizitei lui Sergiu Celibidache, cu Filarmonica din Munchen, în 1990 am aranjat ca maestrul s-o asculte. Și atunci Celibidache a confirmat ce spuneam eu și a recomandat imperativ să schimbe imediat profesorul și imediat familia a dus-o la Viena, unde a ascultat-o, cum se știe, Claudio Abbado și a început o școală foarte serioasă, foarte temeinică. După aceea traiectoria ei internațională a luat aplombul pe care îl cunoaștem.
După părerea mea este o foarte mare pierdere pentru muzica românească și pentru arta interpretativă muzicală românească, faptul că Mihaela nu mai este și o leg, această pierdere, de o altă foarte mare pierdere care am avut-o în anii 1970, pierderea extraordinarului talent care s-a numit Tudor Dumitrescu. Tudor a dispărut în cutremurul din '77, neavând aprobarea să plece la o școală din Occident unde era invitat. Mihaela a intrat cu succes și cu aplomb în traiectoria concertistică internațională, care are avantajele, dar are și rigorile ei și costurile ei în ce privește nervii, sănătatea, liniștea și iată până la urmă, pare-se că și viața unor oameni tineri și dedicați acestei activități, acestei arte.
Repet este o foarte mare pierdere și este o enormă tristețe pentru mine. Dumnezeu s-o odihnească.
Alexandru Tomescu:
Foarte greu să vorbesc chiar acum despre Mihaela, sunt încă foarte
șocat de dispariția ei prematură. Pentru noi era o foarte bună
prietenă, chiar dacă lucra la distanță atât de mare, chiar acum îmi
aminteam de concertele în care cântam împreună când eram copii,
organizate de Iosif Sava sau de concertele de la Sala Radio, dirijate
de Iosif Conta.
A însemnat enorm pentru muzica românească,
cred că a ridicat standardul cântatului la pian la noi la niște
niveluri care nu vor mai fi atinse prea ușor din nou. Eu cred că
dispariția ei tragică, prematură trebuie să fie un fel de semnal de
alarmă pentru noi toți muzicienii, toți cei care de multe ori punem
concertele înaintea a tot altceva înaintea chiar și a sănătății și să
ne gândim că într-un fel trebuie să ne salvăm și pe noi ca ființe
fizice ca să putem continua misiunea pe care o avem. Mihaela din păcate
și-a întrerupt-o mult, mult prea devreme. Scenele din România și din
întreaga lume vor fi de astăzi mult mai goale și mai triste.
Grigore Constantinescu:
Este
incredibil să ne aflăm loviți puternic de crivățul unei vești
năprasnice, dar trebuie să acceptăm că de un număr de ore, puține la
număr, Mihaela Ursuleasa nu mai face parte din lumea vie a muzicii. S-a
stins o stea de primă mărime, ce strălucea pe firmamentul viselor, un
destin nepereche.
I-am urmărit drumul plin de evenimente începând cu
anii copilăriei brașovene. Am văzut cum învață să urce pe aripile
talentului devenind legendă, pășind pe scenele lumii cu recitaluri,
concursuri, concerte, descoperită și admirată de mari maeștri ai vieții
muzicale.
Fiecare întâlnire a publicului românesc cu ea a confirmat
succesele internaționale. La o vârstă a tinereții afirmate, Mihaela
Ursuleasa devenise o muziciană impetuoasă, solidă în demersul său
instrumental, sensibilă și stăpână pe mijloacele unui talent de
remarcabilă anvergură. Am ascultat-o de fiecare dată cum cânta,
realizând pe cât posibil momentul, ca și opțiunile repertoriale cu
fiecare etapă a implicației interpretative. Mihaela Ursuleasa se arăta
deschisă spre facturi și stiluri diferite cărora le investiga
relaționarea cu propriul talent.
Cum să credem că ne-a părăsit pentru
totdeauna, că darurile ei minunate sunt acum învăluite de negură? Da,
îmi pare imposibil o astfel de mare pierdere, cum
vom îndrăzni să-i pronunțăm numele, să-i ascultăm înregistrările rămase
mărturie, fără a șterge lacrima tristeții, fără seamăn, a unei lumini
întunecate de tragic, a unei flori care nu mai există, a unui pian care
nu va mai cunoaște mâna artistului mângâindu-i clapele. Cum să avem
puterea să pronunțăm Adio Mihaela Ursuleasa, când tăcerea ne învăluie cu faldurile cernite?
Alina Elena Bercu:
A mai cazut o stea.
Nu a trecut prea mult timp de când am suportat cu mare durere în suflet vestea dispariției maeștrilor Sergiu Comissiona și Lory Walfish, care mi-au marcat cariera.
Astăzi însă vestea despre fulgerătoarea dispariție a pianistei Mihaela Ursuleasa m-a șocat.
Am avut onoarea să o cunosc personal pe excepționala pianistă Mihaela Ursuleasa încă din primii mei ani de studiu la Brașov. În toamna anului 2001 mi-a înmânat diploma de competență din partea Fundației culturale de promovare EURO-ASIA, pe care chiar ea o fondase pentru a veni în sprijinul promovării tinerilor muzicieni. M-a felicitat și m-a încurajat, rămânându-mi vie amintirea ei ca un model de performanță și sensibilitate muzicală.
Transmiteți mamei și rudelor ei din partea mea și a părinților mei, compasiunea noastră. Cu lacrimi în suflet și prețuire pentru talentul ei de excepție mă rog ca Dumnezeu să o odihnească în pace!