Arhivă : Recomandări Înapoi

'Flautul de aur' la rubrica CD Review - 5 mai 2014

Publicat: luni, 28 Aprilie 2014 , ora 16.41

"Turneul a pornit de la ideea pe care câțiva colegi de-ai mei au lansat-o de ceva vreme pe piața muzicii clasice din România, mă gândesc la Alexadru Tomescu sau Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru, care și-au prezentat viorile fantastice pe care au norocul să cânte. De ceva vreme am norocul să cânt și eu pe un flaut excepțional, acest flaut de aur Muramatsu. M-am gândit că ar fi bine ca publicul nostru să afle că există un astfel de instrument în România și în plus să realizeze că și flautul își are locul lui, bine stabilit în elita instrumentelor solistice."

Declarația lui Ion Bogdan Ștefănescu despre prima ediție a turneului "Flautul de aur" desfășurată în compania pianistului Horia Mihail.

Brașov, Pitești, Reșița, București și Caracal au fost orașele în care "Flautul de aur" a fost atunci prezent. Sonata nr. 4 BWV 1033 în Do major de Johann Sebastian Bach, Sonata nr. 3 KV 12 în La major de Wolfgang Amadeus Mozart, Sonatina op. 100 în Sol de Antonin Dvorak, Sonata în la minor de Francisc Poulenc, Sonata de Otar Taktakishvili și Sonata latino de Mike Mower au alcătuit programul recitalurilor susținute de Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail în primăvara anului 2012. Un turneu care a reușit să atragă mii de noi admiratori ai unui instrument prea rar prezentat în postură solistică.

Ca urmare a primei ediții a turneului, Editura Casa Radio a lansat în 2013 discul "Flautul de aur" cu versiuni ale ultimelor patru lucrări menționate anterior. Albumul semnat de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail este subiectul rubricii "CD Review" de luni, 5 mai, din cadrul emisiunii Arpeggio, prezentată de Ana Voinescu începând cu ora 10:00.

Lucian Haralambie