Arhivă : Recomandări Înapoi

Yuja Wang este Interpreta Zilei la Radio România Muzical - 10 februarie 2015

Publicat: joi, 5 Februarie 2015 , ora 17.46

Pianista Yuja Wang e recunoscută pe plan internațional pentru interpretările ce combină spotaneitatea și imaginația curajoasă specifice tinereții, cu disciplina și precizia unui artist matur.

Ar fi trebuit să fie gimnastă, apoi violonistă, însă destinul a hotarât: avea să devină unul dintre artiștii care îmblânzesc cele 88 de clape.

Născută în Beijing în 1987, Yuja a inceput să studieze pianul la 6 ani, susținând primele concerte în China, Australia și Germania. Și-a continuat studiile la Conservatorul Central de Muzică din Beijing, avându-i drept profesori pe Ling Yuan și Zhou Guangren. Între 1999 și 2001 a participat la programul de vară Morningside Music la Calgary's Mount Royal College, în cadrul unui schimb de experiență artistică și culturală între Canada și China. După aceea și-a început studiile cu Hung-Kuan Chen și Tema Blackstone la Conservatorul Mount Royal College.

În doar câțiva ani de la debutul din 2005, alături de Orchestra Centrului Național al Artelor din Ottawa, condusă de Pinchas Zukerman, Yuja a cântat alături de multe dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii, printre care orchestrele simfonice din Boston, Chicago, Cleveland, Dallas, Detroit, Houston și Filarmonicile din Los Angeles sau New York. În afara Statelor Unite, a concertat alături de Berlin Staatskapelle, Filarmonica din China, Filarmonica della Scala, Filarmonica din Israel, Filarmonica din Londra, Orchestre de Paris, Orquesta Nacional España, Orchestra Simfonica NHK din Tokyo, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra Mozart și Santa Cecilia.

În 2013 am fost invitați să o urmărim la București, în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu". Atunci a fost solista Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, ansamblu condus de Manfred Honeck, în Concertul nr. 1 op. 23 în si bemol minor pentru pian și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski. "Este ceva foarte special, pentru că prima muzică pe care am ascultat-o a fost cea a lui Ceaikovski și pentru mine nu există altă muzică decat a lui, una care vorbeste atât de direct inimii și mă face să mă simt mai umană, așa că sunt foarte fericita să cânt asta", declara în semptembrie 2013 Yuja Wang.

Opusurile semnate de Aleksandr Skriabin, Paul Dukas și Serghei Rahmaninov vor fi folosite de această data pentru a exemplifica măiestria acestei tinere pianiste în cadrul emisiunii Arpeggio din 10 februarie, realizată de Irina Cristina Vasilescu, pentru că atunci Yuja Wang este Interpreta Zilei la Radio România Muzical.

Lucian Haralambie