Gabriel Fauré - un romantic al muzicii franceze care a traversat prin biografia sa destul de lungă (12 mai 1845 - 4 noiembrie 1924) perioade atât de diferite ale vieții culturale a țării sale. Era copil pe când a răsunat Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz iar în ultima parte a vieții sale a fost contemporan cu "explozia" Baletelor ruse pe scena pariziană, cu noutatea paginilor lui Stravinski (considerată uneori chiar scandaloasă). Intr-un peisaj stilistic atât de variat, Fauré și-a păstrat propriul profil expresiv, cu o anume amprentă franceză, ce amintește de profesorul său Camille Saint Saens, dar care se reflectă mai mult într-o ambianță poetică.

Partituri camerale, miniaturi vocale, corale, suite orchestrale scrise de Fauré și-au cucerit locul între preferințele melomanilor și interpreților. Dacă cele două opere sau concertul pentru vioară ;i orchestr[ sunt doar menționate, alte opusuri apar frecvent pe afișele din întrega lume (un exemplu fiind și Suita extrasă din muzica de scenă realizată pentru piesa lui Maurice Maeterlinck "Pelléas et Mélisande").

Recviemul în re minor al lui Fauré a rămas între cele mai apreciate partituri de gen, fiind și astăzi folosite ambele versiuni orchestrale (prima, care a răsunat în 1888 în biserica Madeleine, utilizând un ansamblu mai restrâns, din care viorile lipsesc).

Renumit organist cu o activitate desfășurată la unele dintre catedralele importante ale Parisului, Fauré a dăruit claviaturii pianului opusuri dintre cele mai diferite, de la miniaturi de salon la partituri mai ample, unele destul de rar cântate. Este și cazul poemului "Les djinns" după Victor Hugo sau al Baladei op.19, scrisă inițial doar pentru pian în 1877 (și dedicată lui Saint Saens) și refăcută peste 4 ani pentru pian şi orchestră la sugestia lui Liszt. Lucrarea a fost apreciată mult de Debussy și adesea este considerată sursa de inspirație a lui Marcel Proust pentru sonata despre care vorbește scriitorul în paginile romanului său "In căutarea timpului pierdut". Proporțiile destul de restrânse o fac însă să se numere rareori printre opțiunile concertante ale soliștilor sau stagiunilor, dar poetica franceză cu note de virtuozitate pianistică merită re-descoperită și în această versiune pe care v-o propunem la România Muzical, în deschiderea Filei de calendar, inclusă în fluxul "Arpeggio" marți, 12 mai, la 11,30.