A salvat Carnegie Hall de la demolare

Isaac Stern a fost primul violonist american care a întreprins un turneu în Uniunea Sovietică în 1951, iar apoi cel care a refuzat să revină, în 1967, până când artiştilor sovietici nu le va fi fost permisă plecarea şi revenirea liberă în ţară.

A fost cel care l-a însoţit în 1979 pe Richard Nixon în prima vizită a unui preşedinte american în China. Turneul împreună cu pianistul David Golub (şi implicând apariţiile violonistului cu Orchestra Simfonică Naţională a Chinei, primul violonist american care a făcut aceasta!) a fost filmat iar materialul a constituit documentarul din anul următor "De la Mao la Mozart: Isaac Stern în China" distins cu un Oscar.

Şi a fost acel mare violonist care a nu a cântat în Germania niciodată, cu excepţia momentelor specifice din cadrul unicului curs de măiestrie susţinut acolo.

În timpul atacului cu rachete Scud al Irakului asupra Israelului (în Războiul din Golf din 1991), Stern concerta la Teatrul din Ierusalim. Publicul s-a panicat, însă el a început să cânte Bach, calmând lumea care, cu măşti pe feţe, a rămas până la finalul concertului.

În 1960 a fost cel care a iniţiat un grup de presiune prin care să determine oficialităţile New-York-ului să nu permită demolarea celebrei Carnegie Hall. Marele complex de săli destinate artei sunetelor, avea aproape 7 decenii de existenţă şi fusese locul unde cântaseră marile staruri ale muzicii clasice şi nu numai.

Acolo a înregistrat Toscanini cea mai mare parte a discurilor sale, la pupitrul Orchestrei simfonice NBC, acolo îşi desfăşura stagiunea Filarmonica din New York. Odată ce i se promisese mutarea în Avery Hall din Lincoln Center, nu a fost interesată de salvarea legendarei clădiri pe care urmaşii lui Andrew Carnegie o vânduseră unui agent imobiliar care acum dorea s-o re-vândă unui dezvoltator pentru a construi pe locul ei un zgârie-nori roşu cu destinaţii comerciale. Primăria a cumpărat clădirea, a fost înfiinţată Corporaţia non-profit "Carnegie Hall" iar Isaac Stern a devenit primul preşedinte al ei, titlu pe care l-a păstrat până la dispariţie. Iar principala sală îi poartă numele.

Primii mei 79 de ani...

Isaac Stern a murit la 81 de ani, în septembrie 2001, rămânând o legendă.

Câteva premii Grammy, titluri onorifice din partea multor instituţii nu doar de cultură, inclusiv denumirea unei străzi din Tel Aviv după numele său... O colecţie de 44 de CD-uri alcătuită în 1995 de casa Sony purtând titlul "O viaţă în Muzică" adună nu mai puţin de 100 de înregistrări din întreaga lui activitate. Care a însemnat nu doar concertele ca solist cu orchestra, dar şi muzică de cameră (între parteneri - Aleksander Zakin, Emanuel Ax, Jaime Laredo....). De altfel, pe mulţi dintre artiştii azi foarte titraţi i-a sprijinit la începuturile lor - precum Pinchas Zukerman, Itzhak Perlman, Yo-Yo Ma, Jian Wang. "Primii mei 79 de ani" este titlul cărţii sale autobiografice în care recunoaşte că, la rândul său a fost influenţat de Nathan Milstein şi Arthur Grumiaux.

Melomanii care frecventau sălile noastre de concerte în anii 60 ai veacului trecut, cu siguranţă păstrează amintirile concertelor susţinute ca solist al Orchestrei Filarmonicii bucureştene, sau din Festivalul George Enescu (1967). Noi v-am pregătit două pagini baroce în care violonistul american de origine ucrainiană a colaborat cu Zubin Mehta şi Filarmonica din Israel, iar nu în ultimul rând cu violonistul de origine româna Gil Shaham.

Primul dirijor ne-britanic care a condus Orchestra BBC la Ultima noapte de la Proms, în 1980.

Şi primul care a primit Medalia Reginei pentru muzică, anunţată de Sir Peter Maxwell Davies (Maestrul de Muzică al Reginei Marii Britanii), pe scena de la Royal Albert Hall cu ocazia spectacolului de la Proms cu opera comică "H.M.S. Pinafore" de Gilbert şi Sullivan în 2005.

Cel care a militat pentru lectura intenţionată în maniera considerată autentică a partiturilor vechi, în anii 50 ai veacului trecut, atunci când încă nimeni nu se gândea la aceasta şi este memorabil efortul lui de a coagula un ansamblu de suflători de dimensiunile celui folosit de Handel la prima audiţie a "Focurilor de artificii". Puţin mai târziu, a lucrat asupra ornamentelor din text, întru conferirea autenticităţii istorice, pentru o montare cu "Nunta lui Figaro" ce a produs multă rumoare. Mai aproape de noi, albumul Mozart al sopranei Danielle de Niese apărut în 2009 la DG a făcut-o pe protagonistă să recunoască meritele dirijorului în descifrarea subtilităţilor stilistice...

După cum, la polul opus, i-au reuşit de minune strădaniile de a impune lumii creaţia lui Leos Janacek nu doar în Cehoslovacia de atunci, ci în întreaga lume - iar compozitorul ceh îi datorează cu prisosinţă aceasta.

Înconjurul lumii spre împlinirea vocaţiei

Din Australia (care a fost patria părinţilor săi, Charles Mackerras născându-se în SUA, dar împreună cu familia stabilindu-se pe când avea doar 3 ani, la Sydney) unde a acumulat cea mai mare parte a ştiinţei într-ale muzicii, a ajuns în Marea Britanie, apoi, graţie unei burse oferite de Consiliul Britanic, la Praga, unde a studiat dirijatul cu Vaclav Talich. Până atunci fusese oboist în orchestra ABC de la Sydney, dar şi în cea a teatrului Sadler's Wells din Londra unde va reveni ca dirijor. Va reveni şi la Sydney, în 1973, pentru a conduce primul concert ce marca inaugurarea noii Opere din metropola australiană a cărei construcţie a durat peste 14 ani, iar pentru aceasta a pregătit un program integral Wagner. În acest sens a capacitat-o pe soprana Birgit Nilsson spre a-i fi solistă.

Sir Charles Mackerras (înnobilat în 1974 cu titlul Comandor al Imperiului britanic) a adunat în lunga sa activitate mulţime de premii, medalii, titluri notabile. Condusese ca dirijor principal cam toate orchestrele importante din Europa între care pe cea Simfonică a BBC, cele de la Covent Garden, Opera de Stat din Hamburg dar şi pe cea de la Metropolitan şi amintita orchestră de la Sydney. Deopotrivă, Orchestra scoţiană de cameră dar şi cunoscuta The Age of the Enlinghtenment alcătuită din instrumente de epocă, iar noi avem o înregistrare cu aceasta, după cum vă oferim prilejul de a sesiza preferinţa dirijorului pentru muzica cehă (nu doar semnată Janacek, căci, cum se ştie, între înregistrările lui se găsesc şi pagini de Vorisek, Suk sau Arriaga) prin difuzarea unei pagini de Dvorak.

Toate, joi de la ora 20,00.