Etnomuzicologia - ştiinţă aplicativă şi integratoare

Noul ciclu al emisiunii Muzici tradiţionale dezvoltă pe alt plan ediţiile precedente, trecând de la folcloristică la etnomuzicologie şi antropologie culturală, prin exemplificări sonore care provin din lumea întreagă, prin referiri încrucişate şi prin comparaţii privind asemănările sau deosebirile muzicilor orale de pretutindeni cu structurile melodice şi ritmice, cu genurile, speciile şi categoriile folclorului românesc. Legăturile dintre etnicitate, identitate naţională şi expresiile lor muzicale apar cu pregnanţă mai ales atunci când ascultăm mai multe eşantioane sonore, provenind din regiuni geografice diferite. Datele fundamentale privind cele trei ştiinţe înrudite (anterior menţionate), ale căror paradigme au derivat, au rezultat şi s-au intercondiţionat reciproc, în decursul ultimului veac, demonstrează că etnomuzicologia contemporană trebuie înţeleasă ca o disciplină aplicativă şi integratoare sau ca o veritabilă "capsulă culturală a timpului", care face legătura între prezent, trecut şi atemporalitate.

Constantin Brăiloiu - întemeietorul etnomuzicologiei moderne

În primele decenii ale secolului al XX-lea noţiunile şi metodologia cercetării sonorităţilor folclorice nu erau foarte clare. Confuziile terminologice şi sistematice, apărute în gândirea muzicologilor importanţi ai vremii, exponenţi ai diverselor şcoli, au fost semnalate chiar de Constantin Brăiloiu, într-unul dintre celebrele sale studii, prezentat în 1958 în cadrul unui congres de la Köln, intitulat "Muzicologia şi etnomuzicologia astăzi". Studierea folclorului, ca expresie culturală etnică, a fost trecută apoi, de la jumătatea veacului al XX-lea, prin filtrul comparatismului. Un merit decisiv i-a revenit, pe atunci, tot savantului român, cel care a trasat câteva dintre direcţiile fundamentale de cercetare ale noii discipline. De la funcţiile magice, sociale, utilitare sau estetice până la structurile de organizare sonoră şi ritmică, de la studierea muzicilor europene până la analizarea celor "exotice", toate aceste reprezentări şi niveluri de analiză au constituit, în epocă, tot atâtea coordonate importante în devenirea ulterioară a etnomuzicologiei. Să nu uităm câteva dintre momentele determinante (să le numim "astrale"!) atât pentru cariera şi devenirea lui Constantin Brăiloiu, cât şi pentru evoluţia şi dezvoltarea ulterioară a etnomuzicologiei româneşti, de la începutul anilor '30, atunci când el a fost cooptat în cadrul echipelor sociologice interdisciplinare, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti. În urma cercetărilor de teren, din epocă, au rezultat lucrări monografice de excepţie şi experienţe culturale unice, din care Constantin Brăiloiu a ştiut să discearnă cele mai importante caracteristici ale folclorului din ţinuturile româneşti. El a inclus aceste muzici tradiţionale româneşti (împreună cu alte eşantioane reprezentative din lumea întreagă) în discurile-document editate în cadrul Arhivelor Internaţionale de Muzică Populară, de la Geneva. Ulterior, interesul cercetătorului român pentru studiile comparative avea să fie cunoscut de comunitatea academică şi prin intermediul prezentărilor pe care el le-a făcut într-o serie de emisiuni difuzate la Radio Suisse Romande, între 1951-1955.

Direcţii de cercetare datorate lui Constantin Brăiloiu

Dintre ideile teroretice impuse de savantul român, care au rămas valabile şi în prezent, ne gândim, în primul rând, la importanţa monografiilor sonore, privind muzica unor popoare, ţări sau regiuni geografice; aceste "instrumente de lucru" conţin toate elementele necesare şi suficiente pentru inventarierea genurilor şi stilurilor muzicale (vocale şi instrumentale) şi pentru instituirea unui model de analiză comparată. Apoi, trebuie să amintim studiile lui Brăiloiu privind sistemele sonore şi ritmice, care au devenit şi au rămas prototipuri exemplare în arealul metodologiei analitice. Lor li se adaugă investigaţiile punctuale: studiile despre horea lungă (doina) şi despre structurarea "melopeelor infinite", din cadrul folclorului românesc sau de pe alte meleaguri; preocupările vizând distribuirea geografică a cimpoiului în Europa; analiza ritmului copiilor sau a celui asimetric, aksak, prezent în Balcani; diferenţierile dintre muzicologie, folcloristică şi etnomuzicologie etc. Chiar dacă Brăiloiu nu şi-a expus niciodată complet, coerent şi sistematic toate aceste teorii, ansamblul articolelor sale ne oferă, astăzi, măsura valorii incontestabile şi omogene a ideilor sale, constituind tot atâtea direcţii de cercetare care au fost dezvoltate, de etnomuzicologii români, în deceniile ulterioare.

Aşadar, să descoperim împreună câteva dintre fundamentele etnomuzicologiei, puse de savantul român la jumătatea secolului trecut, bazate pe un ansamblu coerent de criterii teoretice, pe identificarea funcţiilor sociale şi spirituale, pe coexistenţa lor cu structurile muzicale şi pe o permanentizare a transmiterii lor pe cale orală, din generaţie în generaţie. Să nădăjduim împreună că, prin ascultarea conştientă, prin înţelegerea, prin aprecierea şi prin însuşirea muzicii de calitate, oamenii pot deveni mai frumoşi, mai buni, mai înţelepţi, mai încrezători!

Vă dau întâlnire marţi, 29 septembrie 2015, de la ora 20.30, în cadrul emisiunii "Muzici tradiţionale".