Arhivă : Recomandări Înapoi

Georg Philipp Telemann - Fila de calendar la Arpeggio, 14 martie

Publicat: vineri, 11 Martie 2016 , ora 8.00

Dintre reprezentanții generației sale care au activat pe teritoriul Germaniei, Georg Philipp Telemann a fost cel mai apreciat în timpul vieții, lista sa extrem de bogată de compoziții acoperind toate domeniile muzicale specifice epocii.

Pentru a ilustra muzical Barocul german, ne gândim aproape automat la câteva nume, între care se înscrie firesc și cel al lui Georg Philipp Telemann, muzicianul născut la Magdeburg acum 335 de ani, într-o familie în care generații de-a rândul au slujit ca preoți lutherani. Harul muzical timpuriu afirmat nu a fost tocmai pe placul mamei și rudelor ei, dar abilitățile interpretative demonstrate la vioară, flaut, claviaturi sau țiteră la doar 10 ani și o operă compusă doi ani mai târziu au impus atenției talentul copilului. Biografii lui consideră că reticența familiei în privința unei cariere muzicale l-ar fi ambiționat să se perfecționeze cât mai mult, alegând ca modele lucrări de Agostino Steffani, Johann Rosenmüller, Corelli sau Antonio Caldara. La insistențele mamei, a devenit student la Drept în cadrul Universității din Leipzig, urmând și cursuri de științe dar pasiunea pentru muzică a învins: a organizat acolo o ansamblu studențesc Collegium Musicum (pe care l-a condus mai târziu J.S.Bach), a scris opere pentru Teatrul din Leipzig și a devenit director muzical la doar 22 de ani, fiind apoi angajat și ca organist la Neue Kirche. Dar implicarea sa în atât de multe activități i-a adus invidia "titularilor" maturi și Telemann a preferat să accepte alte provocări, la diferite curți princiare preocupate de muzică. A petrecut o perioadă la Eisenach unde a scris cantate bisericești, lucrări orchestrale sau pagini camerale.

Image result for telemann

Lista concertelor datorate lui Telemann cuprinde opusuri pentru violină, violă, oboi, corn, flaut, chalumeau, preluând adesea tiparul italian al concertului instrumental. Interesante sunt culegerile sale de sonate și trio sonate, de fantezii editate chiar în timpul vieții muzicianului care a călătorit destul de mult, ajungând și în capitala Franței - ceea ce explică și titluri precum 12 cvartete pariziene dar și în alte centre muzicale importante. Lucrări de proporții restrânse au fost publicate sub genericul Tafelmusik în 1733 sau 70 de piese mici în volumul Der getreue Musikmeister apărut cu 5 ani înainte. Prin activitatea sa în diferite regiuni germane, prin traseele urmate Telemann a avut ocazia să preia și numeroase infuențe din zone diverse, pe care le-a stilizat în maniera caracteristică pentru acea epocă. Dintre cele în aproximativ 50 de opere datorate lui, doar 9 s-au păstrat integral.

Compozitorul născut acum 335 de ani la Magdeburg și-a petrecut ultima parte a vieții - peste 4 decenii și jumătate - la Hamburg, unde atribuțiile sale au implicat organizarea activităților muzicale în cele 5 mari biserici ale orașului - unde au avut loc foarte multe concerte publice - dar unde s-a ocupat și de operă, pentru care a scris mult dar a și recomandat titlurile lui Handel, de exemplu. Urmașul lui Telemann în funcția ocupată la Hamburg a fost finul său, Carl Philipp Emanuel Bach.

O incursiune în creația concertantă, camerală, orchestrală și de operă a muzicianului născut acum 335 de ani - Fila de calendar la Arpeggio, în 14 martie, ora 11,30

Anca Ioana Andriescu