Bine v-am regăsit! Continuăm călătoria noastră în lumea muzicii camerale şi ajungem astăzi la creaţia lui Ludwig van Beethoven. Vom începe să vorbim despre cvartetele sale de coarde, apoi vom merge spre lucrări scrise pentru duo, trio şi alte formaţii instrumentale. Popasul nostru în lumea repertoriului cameral Beethovenian va ajunge apoi la Sonatele pentru vioară şi pian, nu înainte de a vorbi şi despre Sonatele pentru această formulă instrumentală ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pentru a le putea privi comparativ.

Cele 16 cvartete de coarde compuse de Beethoven sunt mult apreciate de interpreţi, critici muzicali şi public. Numerele 1-6, publicate ca opus 18 între 1800-1801, dovedesc măiestria compozitorului în genul clasic dezvoltat de Haydn şi Mozart. Lucrările au fost prezentate în salonul contelui Lichnowsky şi au fost dedicate prinţului Lobkowitz.

Ciclul op.18 se deschide cu un Cvartet în Fa major, considerat, prin dinamism şi puternice contraste, cea mai importantă realizare a acestui set. Au fost, în debutul rubricii fragmente din partea 1, iar acum vă propun şi câteva pagini din partea a 2-a, cu o impresionantă atmosferă lirică, într-o anumită măsură şi dramatică. Beethoven i-a spus prietenului său Carl Amenda că a avut în minte capodopera shakespeariană Romeo şi Julieta când a scris această mişcare.

Când a revizuit Cvartetul op.18 nr.1 în Fa major, Beethoven a schimbat indicaţia de mişcare a ultimei părţi din Allegretto în Allegro, sugerând că s-a gândit la o mişcare nu foarte rapidă, dar nici atât de lentă ca Allegretto. În cadrul acestei părţi finale a Cvartetului op.18 nr.1, se remarcă măiestria polifonică beethoveniană, care nu i-a fost însă întotdeauna recunoscută.

Pe data viitoare, când continuăm să vorbim despre ciclul de Cvartete beethoveniene op.18!