Bine v-am regăsit, şi astăzi în lumea Cvartetelor de coarde semnate Ludwig van Beethoven. Am ajuns la ultima lucrare din primul ciclu publicat de compozitor, între 1800-1801. Este vorba despre Cvartetul op.18 nr.6 în Si bemol major, caracterizat de puternice contraste, poate anticipând impresionantul Cvartet op.130, scris în aceeaşi tonalitate. Însă în Cvaretul scris ulterior, Beethoven va fi influenţat de forma suitei, cu numeroasele ei mişcări, în special în finalul Cvartetului, prin Marea fugă. Compozitorul a fost întotdeauna atras de problematica puternicelor contraste, iar în ultimul Cvartet al din opusul 18 încearcă posibilităţile oferite de varierea caracterului părţilor.

Prima mişcare, Allegro, este plină de forţă, caracter obţinut prin texturi nu foarte bogate şi o economie a parcursului armonic.

După exuberanta parte I, Beethoven aduce în Cvartetul op.18 nr.6 o mişcare lentă, sobră, în Mi bemol major, cu note de mister.

Urmează în unul dintre cele mai uimitoare scherzo-uri beethoveniene. Remarcabilele întreruperi ritmice ar putea fi apărut în oricare perioadă a creaţiei compozitorului, aşadar nimeni nu ar fi fost surprins dacă ar fi fost inclusă într-unul dintre cvartetele târzii.

O introducere lentă - "La malinconia", plină de constraste îndrăzneţe armonice şi ale texturii, apare la începutul părţii a IV-a din Cvartetul beethovenian op.18 nr.6. Este unul dintre cele mai aclamate fragmente din prima parte a creaţiei compozitorul - care trebuie cântat, aşa cum indică Bedethoven, cu cea mai mare delicateţe.

Cu finalul Cvartetului op.18 nr.6 în Si bemol major din creaţia lui Beethoven se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare, în lumea creaţiilor camerale ale aceluiaşi compozitor!