Arhivă : Ghidul melomanului începător Înapoi

Ghidul melomanului începător - 28 ianuarie 2016

Publicat: joi, 28 Ianuarie 2016 , ora 9.02

Bine v-am regăsit, la un nou episod dedicat Cvartetelor de coarde beethoveniene. Urmează în creația sa, după cele 6 lucrări op.18, publicate între 1800-1801, despre care am vorbit în edițiile precedente, un set de 3 lucrări op.59 cunoscute drept "Cvartetele Razumovsky".

Acestea sunt dedicate contelui Razumovsky, ambasadorul Rusiei la curtea imperială vieneză și au rămas de-a lungul timpului și până astăzi foarte apreciate, prin integrarea unui nou grad de sensibilitate și dramatism. Beethoven va utiliza aici așa-numite "teme ruse", desigur mai mult în sensul exotic pe care clasicii îl atribuiau melodicii est-europene sau orientale, decât al inspirației propriu zise din folclor, remarcă Valentina Sandu Dediu în volumul dedicat lui Beethoven.

Aceeași autoare notează, despre Cvartetele op.59, faptul că ele reflectă transformări stilistice din perioada de maturitate a compozitorului, apărând după sonatele pentru pian de la op.26 la op.57, după sonatele importante pentru vioară și pian, după Simfonia "Eroica", așadar după conceptualizarea unei anume monumentalități și libertăți a formelor. Cele 3 Cvartete Razumovski reinstaurează (asemenea Simfoniei a 4-a), un anume echilibru clasic, iar scriitura specifică genului tinde spre depășirea rolului solistic al viorii prime (din op.18),spre egalizarea celor 4 voci.

Au fost fragmente din partea 1 a Cvartetului op.59 nr.1 în Fa major, o lucrare expansivă, care îmbină prima mișcare energia Simfoniei Eroica și serenitatea Concertului pentru vioară. Calmului părții 1 îi urmează cel mai neobișnuit scherzo scris de Beethiven - nu există un trio iar mișcarea este un fel sonată construită neregulat, dominată ce figura ritmică din deschidere, intonată de violoncel.

Cvartetul beethovenien op.59 nr.1 se aseamănă Simfoniei Eroica și prin partea lentă, un fel de marș funebru. Iar strălucitorul final în Fa major are la bază o temă rusă.

Cu ultimele pagini din Cvartetul op.59 nr.1 în Fa major semnat Ludwig van Beethoven se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare, când vorbim despre cel de-al doilea dintre Cvartetele Razumovski!

Andreea Chiselev