Arhivă : Ghidul melomanului începător Înapoi

Ghidul melomanului începător - 16 februarie 2016

Publicat: marți, 16 Februarie 2016 , ora 14.21

Bine v-am regăsit! Călătoria noastră în lumea creațiilor camerale beethoveniene continuă astăzi cu Trio-ul cu pian op.70 nr.2.

Așa cum vă spuneam data trecută, Beethoven a hotărât să compună dupa finalizarea Simfoniei a VI-a "Pastorala" două trio-uri, pentru că repertoriul era insuficient.

Lucrările op.70 au fost interpretate pentru prima dată în salonul muzical al prietenei lui Beethoven, contesa Marie von Erdödy și au fost publicate în 1809, fiind dedicate acesteia.

Trio-ul nr.2 în Mi bemol major, ce nu conține un element atât de senzațional ca fantomatica parte lentă a Trio-ului nr.1, despre care am vorbit în ediția precedentă, a fost mereu eclipsat de perechea sa din op.70. Este însă o muzică deosebit de subtilă, fermecătoare prin tonul intim.

Partea a 2-a a Trio-ului beethovenian op.70 nr.2 este formată din variațiuni pe două teme relaționate - una în Do major, cealaltă în do minor.

Beethoven a denumit în schițele Trio-ului op.70 nr.2 partea a 3-a  "menuet", dar în manuscris a notat pur și simplu "Allegretto ma non troppo". Trio-ul este primul exemplu muzical în care Beethoven scrie o parte în 3 tonalități diferite, procedeu pe care îl va utiliza și în Cvartetul Harpelor din 1809, cu aceiași centri tonali - Mi bemol major, La bemol major și Do major.

Iar veselul final al Trio-ului op.70 nr.2 amintește de spiritul haydnian.

Cu ultimele pagini din acestă lucrare se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe curând!

Andreea Chiselev