Bine v-am regăsit! Călătoria noastră în lumea creaţiilor camerale beethoveniene continuă astăzi cu Trio-ul cu pian op.70 nr.2.

Aşa cum vă spuneam data trecută, Beethoven a hotărât să compună dupa finalizarea Simfoniei a VI-a "Pastorala" două trio-uri, pentru că repertoriul era insuficient.

Lucrările op.70 au fost interpretate pentru prima dată în salonul muzical al prietenei lui Beethoven, contesa Marie von Erdödy şi au fost publicate în 1809, fiind dedicate acesteia.

Trio-ul nr.2 în Mi bemol major, ce nu conţine un element atât de senzaţional ca fantomatica parte lentă a Trio-ului nr.1, despre care am vorbit în ediţia precedentă, a fost mereu eclipsat de perechea sa din op.70. Este însă o muzică deosebit de subtilă, fermecătoare prin tonul intim.

Partea a 2-a a Trio-ului beethovenian op.70 nr.2 este formată din variaţiuni pe două teme relaţionate - una în Do major, cealaltă în do minor.

Beethoven a denumit în schiţele Trio-ului op.70 nr.2 partea a 3-a  "menuet", dar în manuscris a notat pur şi simplu "Allegretto ma non troppo". Trio-ul este primul exemplu muzical în care Beethoven scrie o parte în 3 tonalităţi diferite, procedeu pe care îl va utiliza şi în Cvartetul Harpelor din 1809, cu aceiaşi centri tonali - Mi bemol major, La bemol major şi Do major.

Iar veselul final al Trio-ului op.70 nr.2 aminteşte de spiritul haydnian.

Cu ultimele pagini din acestă lucrare se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe curând!