Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Cvartetul Arcadia organizează primul Atelier de muzică de cameră pentru tineri muzicieni

Publicat: vineri, 14 Mai 2021 , ora 14.01

Cvartetul Arcadia, bine-cunoscut deja în lumea muzicală internațională, va organiza în luna iunie primul Atelier de muzică de cameră, la Cluj-Napoca. Cu un palmares impresionant, la care se adaugă apariții discografice la unele dintre cele mai importante case de discuri, membrii Cvartetului Arcadia anunță începerea unui nou proiect care își dorește prin tematica sa formarea următoarelor generații de muzicieni.

Atelierul de muzică de cameră este un proiect organizat de Cvartetul Arcadia prin Asociația Arcadia Quartet și este dedicat formațiilor camerale existente (cu coarde, coarde și pian sau coarde și suflători) alcătuite din tineri muzicieni din România cu vârsta cuprinsă între 15-30 de ani, care se va desfășura între 27 iunie și 3 iulie 2021 și va fi găzduit de Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima", Cluj-Napoca.

Răsvan Dumitru, membru al Cvartetului Arcadia și președintele Asociației Arcadia Quartet:

"Ideea de a organiza un festival ne preocupă de mai mulți ani, și ne-am dorit încă de la bun început un festival care să includă pe lângă partea artistică, și îndrumarea tinerei generații de muzicieni. Având în vedere contextul epidemiologic, ne-am gândit ca în acest an să punem accent pe educație, și așa a prins contur ideea organizării unui atelier de muzică de cameră. Este un proiect deosebit de important pentru noi, mai ales din prisma faptului că avem în România tineri foarte valoroși, însetați de cunoaștere, de a-și lărgi orizonturile muzicale, care au nevoie de îndrumare în acest domeniu, un domeniu cu o tradiție modestă în țara noastră. Vrem să le oferim această șansă aici, în România.

Dorim, așadar, să credem că acest prim pas va crea premisa unei continuități. Vrem să facem acest lucru pentru comunitatea clujeană pentru că și noi suntem în fond un produs al școlii muzicale clujene, dar totodată ne adresăm tuturor iubitorilor de muzică și de frumos."

Atelierul va fi deschis cu un concert cameral susținut de Cvartetul Arcadia. Pe parcursul celor cinci zile de curs de măiestrie participanții vor beneficia de mai multe întâlniri cu fiecare membru al cvartetului, proiectul urmând să se încheie cu recitalul formațiilor participante. Amândouă concerte sunt deschise publicului larg. Toate activitățile se vor desfășura respectând regulile și măsurile de protecție sanitară în vigoare în contextul actual epidemiologic.

Detaliile legate de curs de măiestrie și înscriere se găsesc pe pagina de web: arcadiaquartet.com/ro/proiect/atelier-de-muzica-de-camera.

Termenul de înscriere este 10 iunie 2021.

Asociația Arcadia Quartet a fost fondată în anul 2013 de către membrii Cvartetului Arcadia - Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală și Zsolt Török -, cu scopul de a crea un cadru optim pentru promovarea muzicii de cameră, în special sprijinirea activității Cvartetului. Asociația Arcadia Quartet dorește să promoveze muzica clasică la un nivel cât mai înalt, să descopere, să redescopere și să împărtășească repertoriului vast al muzicii de cameră scris pentru cvartet de coarde (și alte formații camerale), să susțină și să îndrume tineri muzicieni în formare, să sublinieze importanța educației muzicale, și să răspândească valorilor culturale și artistice, acasă la noi și peste hotare.

Proiectul este organizat de Asociația Arcadia Quartet în parteneriat cu Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima" și Centrul Național de Artă "Tinerimea Română", sponsor principal - Weberbau și parteneri media: Radio România Muzical, Radio Cluj, EBS Radio.