Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

'I love Ceaikovski' - Concert de excepție la Teatrul Național din București

Publicat: miercuri, 2 Mai 2018 , ora 15.51


Urmând tradiția anilor trecuți, când publicul bucureștean a fost fascinat de concertele seriei "I love…", ascultând muzică de Mozart și Verdi, iată că și în acest an Fundația Calea Victoriei organizează un concert de excepție, I love Ceaikovski, care se grefează natural pe comemorarea celor 125 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor romantic rus.

Concertul va avea loc luni, 7 mai, chiar în ziua de naștere a lui Ceaikovski, la Sala Studio a Teatrului Național din București, de la ora 19.00. Va fi transmis în direct de Radio România Muzical și îi va avea ca protagoniști pe pianistul Mihai Diaconescu, solist al Concertului nr.1 op.23 în si bemol minor pentru pian și orchestra de Piotr Ilici Ceaikovski, însoțit de Orchestra "Symphactory" condusă de Tiberiu Soare.

Mihai Diaconescu s-a născut la Craiova, a început să studieze pianul la vârsta de patru ani, cu Mariana Ilie. În 2014 a absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, sub îndrumarea maestrului Csiky Boldiszar. În prezent al este masterand al Academiei ,,Sibelius" din Helsinki. Mihai Diaconescu a obținut premii în cadrul unor competiții naționale și internaționale; voi aminti doar concursurile "Giovanni Pianisti'' de la Citta del Vasto, Italia, "Rovere d'Oro" de la San Bartolomeo, Italia sau concursul "Liszt" de la Cluj. A susținut recitaluri și concerte în diverse orașe din România și Europa. A colaborat cu dirijori importanți ai momentului.

În partea a doua a concertului dedicat lui Ceaikovski, Orchestra Symphactory ne oferă Uvertura-fantezie "Romeo și Julieta" dar și o minunată Suită din muzica baletului "Lacul lebedelor".

Orchestra Symphactory a apărut inițial în formulă camerală, sub titulatura de Camerata Isedici, și a fost fondată în februarie 2012 la inițiativa dirijorilor Tiberiu Soare și Gabriel Bebeșelea. În prezent, concertează sub denumirea de Symphactory Orchestra, repertoriul abordat fiind foarte variat, cameral, simfonic și de operă, iar în seara de luni, 7 mai, va fi condusă de Tiberiu Soare. El este și dirijor al Operei Naționale din Bucuresti, a condus Orchestra Naționala Radio în perioada 2012-2015, a activat ca profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, secțiile de muzică de cameră și opera, între 2002 și 2006.


Laura Ana Mânzat