Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Albume noi ale Editurii Casa Radio, difuzate în 1 decembrie la Radio România Muzical

Publicat: vineri, 24 Noiembrie 2023 , ora 8.06
De Ziua Națională a României vă propun două albume pe care Editura Casa Radio le-a lansat în acest an - discuri înregistrate de importanți muzicieni ai momentului, care desfășoară o prodigioasă activitate și la nivel internațional.

Albumul Guitar Delights (al cărui booklet este semnat de colega mea Irina Cristina Vasilescu) îi aparține tânărului chitarist Dragoș Ilie, laureat al bursei "Moștenitorii României muzicale" și câștigător anul acesta al premiului I la prestigiosul concurs internațional de chitară din orașul chinez Changsha. "Unul dintre cei mai carismatici și expresivi tineri chitariști ai generației sale" - astfel este caracterizat în presa internațională Dragoș Ilie, care a studiat la Iași, apoi în Statele Unite ale Americii, fiind în prezent doctorand la Universitatea Texas din Austin, acolo unde și-a început și activitatea pedagogică. Are o bogată carieră concertistică în Europa, Asia și America de Nord și a câștigat peste 20 de premii în concursuri internaționale de prestigiu, printre cele mai importante numărându-se competițiile de chitară din Changsha, Koblenz și Tokyo. În anul 2021 a devenit laureat al bursei Moștenitorii României muzicale organizat de Radio România Muzical și, drept urmare, a debutat spectaculos ca solist al Orchestrei Naționale Radio (într-un concert preluat de Uniunea Europeană de Radio); de asemenea a realizat înregistrări speciale la Sala Radio, rezultatul acestora fiind albumul "Guitar Delights".

Albumul se deschide cu faimoasa Baladă a lui Ciprian Porumbescu, imprimând întregului disc o atmosferă melancolică. Această piesă, care folosește elemente stilizate de folclor românesc într-un suflu romantic, poate fi percepută și ca prolog al acestui disc, dedicat aproape în întregime muzicii est-europene. Mai putem asculta pe acest disc creații de Miroslav Tadic și Bela Bartok, precum și lucrări ale unor compozitori români precum Gabriel Almași sau Adrian Andrei, pe care Dragoș Ilie le pune în valoare cu o interpretare elocventă, bine susținută tehnic și artistic. Pe același album, chitaristul a inclus și o partitură proprie - Preludiul nr. 1 cu titlul "Indecis", ce reprezintă un experiment în sfera improvizației. Toate aceste înregistrări ni-l înfățișează pe Dragoș Ilie drept un virtuoz al chitarei, muzician sensibil, cu o tehnică ieșită din comun

Tot în 1 decembrie, veți putea asculta un disc apărut în 2023 la Editura Casa Radio - albumul aniversar Voces - 50 (cu o prezentare de Monica Isăcescu Lup), lansat cu prilejul împlinirii a 5 decenii de când violoniștii Bujor Prelipcean și Adrian Anania, violistul Gheorghe Haag și violoncelistul Dan Prelipcean și-au unit forțele muzicale pentru a crea un ansamblu-reper al vieții artistice românești - Cvartetul Voces. În anul 1975 a intrat în formație la vioara a II-a Anton Diaconu. Iar după 2012 când reputatul muzician s-a stins din viață, locul său a fost luat de tânărul violonist Vlad Hrubaru alături de care Cvartetul Voces își continuă valorosul parcurs artistic. Violistul ansamblului este, din anul 1983, Constantin Stanciu.

Model de longevitate artistică și de consistență repertorială, ansamblul de coarde Voces a obținut Premiul I la Concursul de la Colmar, Franța, la doar un an după debutul ieșean, în anul 1973 - primul premiu internațional al unei formații camerale românești. A urmat în 1976 un nou succes - Medalia de argint la Concursul de la Bordeaux. Aceste recunoașteri i-au stimulat în evoluția lor artistică pe membrii Cvartetului Voces, care au urmat cursuri de măiestrie la Bayreuth, Hitzacker și București, perfecționându-se cu Uzi Wiesel, Wilhelm Berger și cu membrii cvartetului Amadeus, participarea la cursul celebrului ansamblu fiind posibilă ca parte a premiului al II-lea obținut la Concursul de la Hanovra, în anul 1979. Cvartetul a înregistrat numeroase discuri - printre cele mai importante numărându-se integrala creației camerale de George Enescu, cvartetele de Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert și Brahms. Nici muzica de secol XX nu a fost ocolită de membrii ansamblului, un exemplu în acest sens fiind albumul apărut la Editura Casa Radio cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înființarea formației.

Înregistrările cuprinse în acest album au fost realizate între anii 1988 și 1998 la Sala Radio, programul albumului cuprinzând trei cvartete de coarde din repertoriul de secol XX - semnate de Bela Bartok, Pascal Bentoiu și George Enescu.

Cvartetul nr. 2 op. 17 în la minor compus de Bela Bartok în timpul primului război mondial reprezintă un nou stadiu în evoluția stilistică a compozitorului și reflectă o etapă a sintezelor, dar și un sentiment profund dramatic de-a lungul celor trei mișcări - Moderato, Allegro molto capriccioso și Lento.

Cvartetul consonanțelor de Pascal Bentoiu a fost prezentat în primă audiție de Cvartetul Pro Arte în anul 1973. Descriind despre această partitură, autorul mărturisea: "Am vrut să verific dacă, într-adevăr, nu se mai poate scrie tonal. Am scris deci tonal. Am căutat să mă conving dacă - așa cum se spune adesea - formele clasice sunt definitiv îngropate, fosilizate de mersul istoriei. Am scris deci în cele mai clasice dintre forme. Pentru a fi perfect consecvent, am adoptat o unitate de pulsație ritmică pentru toate cele patru mișcări ale lucrării mele, iar celula melodică ce se află la baza compoziției e derivată din acordurile perfecte, major și minor."

Ultima piesă de pe albumul aniversar Voces este Cvartetul nr. 2 compus de George Enescu în anul 1951. Situat între poemul Vox Maris și Simfonia de Cameră, Cvartetul capătă valoarea unei concluzii stilistice. Muzicologul Grigore Constantinescu spunea despre această partitură că "este dintre cele mai realizate lucrări din muzica de gen în creația contemporană universală."

Vă invit să ascultați aceste două excepționale discuri produse de Editura Casa Radio - vineri, 1 decembrie, de la ora 13.05, în cadrul emisiunii România valorilor muzicale.


Larisa Clempuș