Urmează: 15.25
Promo
Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2018

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Orchestra Gewandhaus, dirijor Andris Nelsons - Simfonia a VII-a de Bruckner: Music box, 4 iunie 2018

Ascultăm Wagner și Bruckner, în interpretarea Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, condusă de Andris Nelsons - de pe un disc apărut în Germania pe 6 aprilie și la nivel internațional, pe 20 aprilie 2018, sub egida casei Deutsche Grammophon. Sunt înregistrări dintr-un concert live pe care l-ați putut asculta și la Radio România Muzical pe 11 martie 2018, concertul cu care Orchestra Gewandhaus și-a aniversat 275 ani de existență , dar și inaugurarea oficială a colaborării cu Andris Nelsons în calitate de kappelmaister.

Pentru a marca aniversarea orchestrei Gewandhaus, Andris Nelsons a propus casei Deutsche Grammophon realizarea unei integrale a simfoniilor de Bruckner; anul acesta au apărut deja două discuri din această serie, cu Simfonia a IV-a, pe care am prezentat-o și la Radio România Muzical în 12 martie, și apoi, Simfonia a VII-a, de pe discul prezentat în acest articol. Iar anul trecut, a apărut și Simfonia a III-a în aceeași serie. Simfoniile de Bruckner sunt publicate alături de lucrări de Wagner - odată, pentru că Wagner a stat alături de Bruckner printre marii compozitori germani din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apoi, pentru că ambii au fost legați profesional de Leipzig și de Orchestra Gewandhaus, și, în cele din urmă, pentru că Andris Nelsons are o afinitate deosebită cu muzica lui Wagner.

Alături de Simfonia a VII-a de Bruckner, pe discul apărut în 20 aprilie stă Marșul funebru - Moartea lui Siegfried din opera Amurgul zeilor de Richard Wagner: o versiune zguduitoare.

În 11 martie 2018, Orchestra Gewandhaus a susținut un concert cu semnificații speciale, marcând 275 ani de existență - o istorie glorioasă, marcată de cei 21 de kappelmeister care au condus-o - cel mai recent numit în funcție fiind letonul Andris Nelsons, care la 39 ani este unul dintre cei mai căutați dirijori ai timpurilor noastre. În fond, Andris Nelsons are deja două recente premii Grammy cu Orchestra Simfonică din Boston, a doua mare orchestră pe care o conduce. În calitate de kappelmeister al Orchestrei Gewandhaus, Andris Nelsons intră în galeria unor mari nume care au condus acest venerabil ansamblu, printre ei, regăsindu-i pe Felix Mendelssohn Bartholdy, Arthur Nikisch, Wilhelm Furtwangler, Bruno Walter și mai recent, Kurt Masur, Herbert Blomstedt și Riccardo Chailly.

Era firesc ca în programul concertului aniversar, Orchestra Gewandhaus să includă simfonia a VII-a de Bruckner - în 1884, această simfonie era interpretată în premieră de Orchestra Gewandhaus, fiind reluată apoi de nenumărate ori. O partitură monumentală, plină de miez, pe care Andris Nelsons reușește să o facă extrem de relevantă și pentru ascultătorul zilelor noastre. Este o interpretare surprinsă într-un concert live și suntem uimiți de calitatea extraordinară a orchestrei, de măreția viziunii interpretative, de culorile pe care dirijorul reușește să le creeze cu orchestra lui. O înregistrare relevantă și foarte emoționantă: Simfonia a VII-a de Bruckner, cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, condusă de Andris Nelsons.

Albumul poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 4 iunie, de la ora 19.00, în reluare duminică, 10 iunie, de la ora 13.05. 

Cristina Comandașu