Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Patru români în „La bohème” pe scena Operei Regale din Londra în această seară

Publicat: joi, 25 Ianuarie 2024 , ora 0.00

Astăzi, 25 ianuarie, pe scena Operei Regale din Londra, în spectacolul "La bohème" vor evolua patru soliști români: soprana Angela Gheorghiu, tenorul Ștefan Pop, soprana Simona Mihai și bas-baritonul Zoltan Nagy.

Evelino Pidò va asigura conducerea muzicală, regia fiind gândită de Richard Jones, scenografia fiind semnată de Stewart Laing, iar mișcarea scenică de Sarah Fahie.

Cei patru muzicieni români vor mai aduce la viață rolurile din capodopera lui Giacomo Puccini și în 27 ianuarie, 1 și 11 februarie, pe aceeași scenă. Reprezentațiile încep la ora locală 19:30.

Petre Fugaciu